Inspiratie 2014

Inainte de a vorbi despre tendintele in materie de design interior ale anului 2014 vom arunca o privire inapoi la anul ce a trecut. Daca am face un rezumat despre 2013 am putea spune cu usurinta ca dragostea pentru stilul vintage a fost mai puternica decat oricand

Piesele vechi au fost in mare voga, in timp ce designul modern si contemporan s-a bucurat de mai putina atentie, fata de anii anteriori. A fost anul in care natura a intrat in interioarele caselor noastre atat la propriu cu ajutorul gradinilor verticale – a peretilor care traiesc dar si cu ajutorul materialelor naturale ca lemnul si piatra, a tesaturilor naturale, a culorilor calde, pamantii, imprimeurilor florale, cu pasari, fluturi si cu alte motive din natura. O parte din aceste elemente au fost vazute in aproape orice amenajare. Preferinta pentru materialele naturale s-a simtit si in designul de mobilier, obiectele de mobilier au avut un aspect mai rustic sau antichizat datorat materialelor folosite la realizarea lor. Piesele noi au fost facute sa para vechi, iar stilul clasic a fost abordat in continuare ca si in anii precedenti.

Piesele personalizate, realizate manual, au urcat in topul preferintelor in 2013, acest impuls datorandu-se, in mare parte, platformei oferite industriilor artizanale de catre site-urile de social media.

A fost un an frumos, din care se vor pastra elemente, dar cum fiecare an aduce ceva nou, nu va asteptati sa vedeti aceleasi trenduri privind designul interior si in anul 2014.

Daca in 2013 culoarea anului a fost verdele smarald, culoare ce s-a integrat perfect in tema naturii despre care am amintit mai sus, in 2014 lucrurile se vor schimba, culorile vor fi mult mai indraznete si vesele.

Culoarea care va detrona verdele smarald si va conduce in anul ce urmeaza dupa cele mai multe pareri va fi galbenul, o culoare energizanta si calda. Este o culoare puternica ce ar trebui folosita in nuantele ei pastelate, mai cuminti si mai suave, aceasta daca nu vrem bineinteles sa cream un contrast puternic cu ajutorul ei sau sa adaugam cateva accente mai indraznete de culoare.

Galbenul este o culoare ce “convietuieste” bine cu multe alte culori, cum ar fi griurile colorate, nuantele de bej, maro, kaki, violet,alb, negru, auriu etc.

 Inspiratie GALBEN

yellow1.site yellow2

 Printre celelalte culori ce vor fi populare in 2014 se numara si albastrul “electric” (nuantele puternice), rosul (cel inchis va fi preferatul), kakiul si se pare ca si rozul va fi din nou la inaltime. Vom invata sa regandim roz si vom lasa aceasta culoare sa ne surprinda din nou cu versatilitatea ei.

Rozul delicat ca o floare este incantator si se pare atemporal. Nuantele de roz transmit parca o iubire pentru frumos. De la dulce la sexy, de la indraznet la sofisticat, culoarea roz poate fi o alegere perfecta pentru o varietate de spatii.

Am vorbit ceva mai mult despre roz, desi poate nu este o culoare pentru toata lumea, deoarece in raportul despre culorile primaverii 2014 realizat de Pantone, apare ca fiind culoarea anului. Vorbim mai exact de rozul orhidee.

Inspiratie ROZ

pink1 pink2

Imprimeurile au fost adesea folosite in amenajarile anului 2013, majoritatea fiind cu motive florale sau pasari si vor fi folosite si in anul care vine cu o aplicabilitate mai larga. Chiar daca modelele de anul trecut nu vor mai fi la fel de frecvente, ceea ce se va pastra cu certitudine chiar daca modele vor fi altele va fi aerul aerul vintage al acestora.

Tema naturii se pare ca va fi inlocuita de tema etnica. Materialele vor fi mai colorate. Spania, tari din Africa, Mexic si Romania (in special pentru arhitectii si designerii romani) vor fi o mare sursa de inspiratie. Culorile puternice si vibrante ce se gasesc in bagajul traditional al acestor tari, motivele traditionale, se vor regasi in amenajarile acestui an insotite bineinteles si de culori in nuante mai pastelate, mai moi

Inspiratie AFRICA

africa3 africa2 africa1
Inspiratie ROMANIA

romania1 romania2

Inspiratie MEXIC

mexic1

Trecand de la culori la spatiu, se va merge pe ideea de marire a spatiului. Interioarele vor fi tratate astfel incat sa para mai spatioase.

O importanta mai mare se va acorda anul acesta incantarii simtului tactil. Materialele vor stimula sensorial, vor fi foarte placute la vedere si atingere.

Piesele realizate manual (mobilier, corpuri de iluminat, obiecte de decor etc) vor continua sa ocupe un loc cheie in interioarele moderne, unicitatea si frumusetea lor fiind tot mai apreciate.

In 2014 trendurile in design interior vor face orice spatiu sa fie sic (chic) si elegant, fara ai compromite aspectul practic. Vom vedea interioare vibrante, iar camerele, oricat de mici sau mari, vor fi amenajate astfel incat sa fie atragatoare si confortabile.

Culoare insa va juca rolul cel mai important, ea se va regasi pe pereti, pe tapiterii, la perdele si draperii, pe tavan, pe covoare sau la pardoseli.

 Inspiratie CULORI VIBRANTE

peacock2.final

vivid colors1

 Un alt element important in 2014 va fi forma geometrica. De la linii drepte la cercuri, de la patrate la forme ovale, toate aceste elemente vor fi folosite pentru a fi create piese de mobilier si elemente de décor. Rigiditatea si uniformitatea vor fi indulcite cu forme organice si texturi calde.

Folosind structuri si forme inspirate de tehnica japoneza Origami, vom asista la un design spectaculos, fiind ajutati de materiale ca hartia pliata, lemnul si metalul taiate cu laserul pentru a ajunge la forma dorita.

Inspiratie Forme Geometrice

geometric1 geometric2

Designul modern al placilor de gresie si faianta ne ofera si el un mod minunat de a adauga o pata de culoare caselor noastre. Modele decorative unice si texturile interesante, vor da farmec zonelor in care le intalnim cel mai des – bai, bucatarii, intrari si nu numai.

Placile ceramice pentru pardoseli si pereti realizate in stil Avant-Garde, Art Deco si Modern reprezinta unul dintre cele mai spectaculoase trenduri in materie de gresie si faianta in anul 2014.

Tehnologia moderna le permite producatorilor de placi ceramice sa experimenteze mai mult ca inainte cu aspectul gresiei si al faiantei, putand adauga modele neobisnuite, imprimate pe placi sau facandu-le sa para pietre naturale sau metale pretioase.

Aspectul de marmura, alabastru, bronz, aur al placilor sunt trenduri moderne de inspiratie retro, ce aduc nostalgia anilor ’70 in casele noastre.

Modelele simple geometrice de diamante, hexagon, zigzagurile, cercurile, formele ovale se vor regasi in designul placilor retro-moderne ale acestui an.

Placile cu aspect metalic, mozaicul de sticla, vor continua sa aduca in spatiile noastre detalii pline de farmec.

Alte lucruri cu care ne va surprinde in mod placut designul placilor de gresie si faianta vor fi texturile spectaculoase imitand otelul, betonul, caramida, lemnul sau diverse materiale textile.

Gresia si faianta cu desene imitand graffiti vor defini un trend artistic si extravagant, in decorarea cu placi ceramice moderne a anului 2014.

Inspiratie CERAMICA

ceramica1

 Se pare ca anul ce vine va fi unul foarte colorat si surprinzator analizand tendintele propuse si anuntate.

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *